Ajunsă la cea de-a opta ediție, bursa le este dedicată cineaștilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj, dar și tinerilor jurnaliști și critici de film, cu vârsta maximă de 35 de ani. Sunt eligibile proiectele de lungmetraj – ficțiune sau documentar – aflate în dezvoltare sau pre-producție și proiectele editoriale axate pe cinema (carte, revistă, website, emisiune, vlog, blog etc). Dosarele de aplicație trebuie să cuprindă o descriere a proiectului, o scrisoare de motivație și CV-ul participantului.
Câștigătorul va fi premiat la gala de închidere a celei de-a 21-a ediții. TIFF își propune să contribuie ulterior la realizarea proiectului viitorului bursier, prin intermediul programelor pe care le derulează. Cristian Pascariu a fost desemnat câștigător la ediția din 2021 a bursei. Premiul în valoare de 2500 de euro i-a fost oferit pentru dezvoltarea proiectului A Flower is Not a Flower, lungmetraj de debut și nuvelă, ambele semnate de câștigător. O Mențiune specială, în valoare de 500 de euro, i-a fost acordată proiectului de revistă de cinema tipărită Films in Frame.
Totodată, o Mențiune specială, în valoare de 1000 de euro, oferită de Conceptual Lab by Theo Nissim și TIFF, va recompensa performanța unui actor român sub 35 de ani care s-a remarcat într-un scurtmetraj sau un lungmetraj lansat în 2021. Anul trecut, pe scena TIFF a fost premiată actrița Ioana Bugarin, pentru rolurile din Mia își ratează răzbunarea (r. Bogdan Theodor Olteanu) și Otto Barbarul (r. Ruxandra Ghițescu).
***
Bursa Alex. Leo Șerban, iniţiată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Romanian Film Initiative, a fost acordată pentru prima dată în 2012, la TIFF, în memoria unuia dintre cei mai importanți critici de film români, Alex. Leo Șerban. La primele trei ediţii, bursa era destinată exclusiv tinerilor jurnaliști și critici de film, câștigătorii beneficiind de un sejur de perfecţionare profesională în contextul creativ al Festivalului de Film Românesc de la New York, Making Waves, organizat de Romanian Film Initiative. Începând din 2018, înscrierile sunt deschise și pentru proiecte ale regizorilor sau scenariștilor, iar, pe lângă premiile în bani, câștigătorii primesc și invitații la Zilele Filmului Românesc de la TIFF. |