TAVI IEPAN ÎN DIALOG CU ROCK HOUSE EVENTS!

IMG_4569

  1. Sunt multe piese pe care le cântați în concerte și nu sunt incluse pe primul vostru album. Când și în ce condiții vor aparea ?

– Chiar am terminat imprimările la studioul Absurd din Hamburg, pentru albumul doi REZIDENT Ex și în perioada următoare ne apucăm de mixaje. Pe acest album vor fi și piesele de care ai pomenit.

Noi încă din 2013, când am avut primele concerte în România, am introdus în repertoriu piese noi: Catedrala sufletului; Roy Black Sabbath sau Pompierul atomic, etc.  În cei doi ani, band-ul a continuat să compună, și anul acesta avem destule piese pentru un album care se va concretiza în perioada următoare.

  1. Va mai exista un turneu atât de amplu și de succes ca cel din 2012, cu un eventual nou album?

– Dorința noastră este, desigur, de a prezenta publicului acest album și live, trebuie să vedem în ce perioadă sunt liberi toți membrii grupului și, în funcție de acest lucru, trebuie să planificăm și concertele cu toată logistica de care este nevoie.

REZIDENT Ex are costuri mai mari decât trupele care sunt din România, și, în cazul nostru, nu este posibil să cântăm joi, vineri, sâmbătă și să reluăm turneul săptămâna următoare, cum fac majoritatea trupelor în România, așa că, trebuie găsite alte soluții și, eventuali sponsori, care să susțină un turneu.

  1. Cum vedeți organizarea unui concert în România, vizavi de occident ?

– În mod normal nu ar trebui să fie diferențe, dar din păcate, încă sunt lucruri de îmbunătățit. Ele sunt legate de infrastructură, dotări tehnice, chiar dacă în ultimul timp s-au făcut pași buni la tehnic, mă refer la sunetul și oamenii care deservesc aparatura.

Ai, ca band,  frecvent probleme cu Riderul tehnic, care este luat mai mult sau mai puțin „orientativ”, și nu ai amplificatoarele, boxele sau tobele trecute în el.

Sau ai săli de spectacol și cluburi „cu pretenții”, care angajează mai mulți oameni pentru securitate sau chelneri, decât sunetiști sau tehnicieni de scenă, ca și cum la Formula 1 ai avea oameni care îți lustruiesc mașina, dar nu mecanici.

Mai sunt și alte probleme, poate și mai importante, dar ele sunt structurale în România. Mă refer strict la fenomenul rock pe care l-am urmărit toți acești ani, nu există oameni care să investească, așa că nu avem producători sau case de discuri care sunt interesați(te) să descopere și să aducă  nume și albume noi în fiecare an. Marea majoritate a producțiilor sunt suportate și finanțate de trupe, iar casele de discuri se mulțumesc să le preia și să le pună într-un raft de  magazin, asigurând de fapt distribuția fără a investi mai nimic în producție, în PR sau promoție.

La rândul lor, casele de discuri spun că fac bani foarte puțini cu rockul și se piratează foarte mult, și așa cercul vicios se perpetuează…  Dar asta este o discuție lungă.

  1. Cu ce diferă noul album, din punct de vedere muzical, față de primul ?

– Sigur că sunt diferențe, pentru că, pe primul disc, compozițiile îmi aparțin, iar pe noul album, ele sunt semnate și de ceilalți membrii ai bandului, unele sunt facute și în comun, cum este „Noi să fim noi”   (https://youtu.be/TEV6sOA8rK4) – (Popescu, Lange, Iepan), plus că stilul REZIDENT Ex s-a concretizat tot mai mult în formula actuală cu care am intrat în studio, pe care eu o consider foarte bună.  Cu tot acest internaționalism susținut de Matthias Lange, Mark Cross, eu și Christi, plecați de peste 27 de ani din țară, muzica noastră are și amprente românești, textele sunt în limba română și conțin majoritatea subiectelor. Așa că, pe undeva, are și o anumită asemănare cu  ALPHA,  dar este clar că, din punct de vedere muzical, va fi un album mai direct și mai actual.

  1.  La un videoclip pentru o piesă nouă v-ați gândit? Dar pentru una dintre piesele celebre (Brigadierii, Povestiri din gară ..)

– Un videoclip este o treabă destul de complexă, dacă vrei să-l faci bine. Plus că este și o problemă financiară, logistică și cere ceva timp. Sigur că ne dorim un videoclip!  Am strâns ceva materiale și am luat contact cu câțiva autori, să vedem ce ne rezervă viitorul.
– Piese ca Brigadierii sau Povestiri din gară ar merita un clip. Este o perioadă din istoria noastră, zic eu, prea puțin cunoscută. În cazul piesei Brigadierii, chiar am un scenariu și câteva idei, care s-ar potrivi. Poate cu ceva șanse, vom reuși să facem și clipul. Eu, personal, aș fi foarte bucuros dacă s-ar face.