Robin and the Backstabbers la Vama Libre

 

Vama Libre,

 Vama Veche

 

Robin and the Backstabbers va susține un concert la Vama Libre pe 5 august 2017. Intrarea la concert este liberă.

Robin and the Backstabbers este o trupă românească de rock formată în 2010 la inițiativa lui Andrei Robin Proca. Membrii își descriu muzica drept “pop melodramatic”. Cu două albume de succes la activ – Stalingrad și Arhanghel’sk, primele două părți ale viitoarei trilogii „Bacovia Overdrive” – trupa și-a creat repede propriul loc pe scena alternativă, cu o abordare muzicală eclectică și o amprentă lirică aparte.

Formația s-a bucurat de o popularitate ridicată încă de la debut, câștigând Premiul Publicului la ediția din 2010 a competiției Stufstock Newcomers. A concertat în toate orașele semnificative din România și a cântat în deschiderea unor formații precum Whitest Boy Alive, Obits, British Sea Power sau Reptile Youth.

 

Sursa: Comunicat de presa