MIZERABILII / LES MISÉRABLES Filmul-protest al lui Ladj Ly, premiat la Cannes și nominalizat la Oscar, în curând pe marile ecrane

Nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin și câștigător al premiului juriului la Cannes, Mizerabilii/ Les Misérables, lungmetrajul de debut al regizorului fenomen Ladj Ly, ajunge pe marile ecrane din România din 24 ianuarie, distribuit de Independența Film.
LES MISERABLES (MIZERABILII)mail

Inspirat din revoltele anului 2005 din Paris, declanșate de moartea a doi tineri în timpul unui raid al forțelor de ordine, Mizerabilii prezintă o perspectivă provocatoare a sărăciei și violențelor de la periferia Parisului, locul în care Ladj Ly a crescut și care i-a fost mereu inspirație în carieră.

„Cine crede că e vorba de o nouă ecranizare a clasicului Victor Hugo, se înşală”, scrie publicația americană Variety. „Dar există un motiv pentru care Les Misérables poartă acelaşi titlu: ambele sunt amplasate în Montfermeil, suburbia muncitorească unde regizorul a crescut. Un secol mai târziu, mizeria e încă acolo, iar violenţa poliţiei rămâne un factor important”.

Mizerabilii spune povestea a trei membri ai brigăzii anticriminalitate, care se confruntă, de-a lungul a 24 de ore, cu un conflict între bandele rivale de la periferia Parisului.

Stephane, proaspăt mutat din Cherbourg, se alătură brigăzii anticriminalitate din Montfermeil, într-un cartier problematic din suburbiile capitalei franceze. Fâcând echipă cu Chris și Gwada, colegii săi mult mai experimentați, acesta descoperă rapid tensiunile dintre bandele care domină cartierul, dar și dintre localnici și poliție. Când o operațiune de arestare scapă de sub control, o dronă filmează toate mișcările pe care le fac Stephane și colegii săi, amenințând să expună realitatea vieții cotidiene.

Filmul, care a atras atenția președintelui Macron chiar în perioada revoltelor Vestelor Galbene, a fost descris de Washington Post report “un protest pasional în numele unei întregi generații, al cărei viitor a fost, în mare parte, exclus”, iar The New York Times l-a numit “un strigăt înflăcărat împotriva opresiunii”.

Lansat la Cannes 2019, Mizerabilii a fost primit cu ovații, concurând pentru Premiul Juriului alături de filmele unor regizori celebri precum Quentin Tarantino, Pedro Almodóvar, Ken Loach şi Xavier Dolan, și doborând recordurile în SUA pentru drepturile de distribuție ale unui debutant pe Croazetă (1,5 milioane de euro).


Originar din Montfermeil, cartierul în care încă locuiește, Ladj Ly (40 de ani) și-a început cariera în adolescență, în cadrul în cadrul colectivului regizoral Kourtrajmé, fondat de către prietenii săi, Kim Chapiron și Romain Gavras, cărora li s-a alăturat și celebrul fotograf JR, colaborator al regizoarei Agnès Varda. A debutat ca actor, apoi ca regizor cu scurtmetrajul Montfermeil les Bosquets (1997). În 2005, în timpul revoltelor din Paris, Ladj Ly decide să își filmeze cartierul timp de un an și să realizeze documentarul 365 jours à Clichy-Montfermeil (2007). Câțiva ani mai târziu revine cu 365 jours au Mali (2014), un film care urmărește mișcările sociale și politice violente din Mali, unde miliția tuaregă se pregătește de război. În 2018 lansează scurtmetrajul de ficțiune Les Misérables, multi-premiat în festivalurile de film și nominalizat la Premiile César, care stă la baza primul său film de lungmetraj, cu același titlu.
Distribuit de Independența Film, Mizerabilii/ Les Misérables va rula din 24 ianuarie în cinematografele din țară: București (Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Cineplexx Băneasa, Hollywood Multiplex, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvira Popescu, Cinema Union și Cinema Europa), Bârlad (Cityplex Cinema Victoria), Bistrița (Cinema Dacia), Brașov (Cinemateca Patria), Brăila (Cinefeel), Cluj (Cinema Victoria, Cinema Arta), Iași (Ateneu), Onești (Cinema Capitol), Pitești (Cinema Trivale, Cinema București), Sibiu (Cinegold), Sfântu Gheorghe (Cityplex Arta), Târgu Mureș (Cinema Arta), Vaslui (Cityplex).

Printre filmele distribuite de Independența Film în următoarele luni se regăsesc producții apreciate și premiate precum: Trădătorul/ Il traditore (r. Marco Bellochio), Sorry We Missed You (r. Ken Loach), La belle époque (r. Nicolas Bedos), Beanpole (r. Kantemir Balagov), The Truth (r .Hirokazu Kore-eda) sau Martin Eden (r. Pietro Marcello).

 

sursa: comunicate de presă