© All Right reserved Teatrul de Balet Sibiu & Constantin Enache
Considerat un „cântec al lemnului” (toaca) e ca o rugăciune, dar şi o chemare şi un imbold pentru noi, înălţându-ne sufleteşte şi pregătindu-ne pentru slujbă. Se spune că toaca aproprie cerul de pământ. Toaca poate fi privită ca o jertfă de rugăciune adusă lui Dumnezeu, în primul rînd este osteneala omului pentru rodirea trupului, iar mai apoi, înălţarea duhului pe culmile prezenței lui Hristos în inimile fiecăruia. Acest lemn simplu face trecerea de la starea lumii cronologice la veşnicia timpului liturgic care este într-o continuă cunoaştere a dumnezeirii. Toaca are acest minunat rol de a-l chema pe om la convorbirea cu Dumnezeu; printr-un simplu sunet, atît călugării cît şi oamenii de rînd înţeleg nevoia fiinţei plăsmuite de a reintra în dialog cu Cel care a creat-o, adică nevoia rugăciunii. Toaca este cu adevărat rugăciune, deoarece omul care o bate este chemat la o stare de contemplare / de meditație la o stare de jertfă, pentru că în mîinile lui stă binecuvîntarea vieţii liturgice. În liturgia ortodoxă toaca are un rol de delimitare temporală (trecerea de la timpul profan la cel liturgic) și spațială (delimitarea spațiului liturgic de cel cotidian prin înconjurarea bisericii cu toaca), ritmând astfel viaţa Bisericii.
… „În această lumină, am imaginat crearea unui context ceremonial de întâlnire a sacrului și a profanului, a tradiționalului cu modernul – o redimensionare a micro/macrocosmosului.” Constantin Enache
sursa: comunicate de presă