Lacuna Coil, din nou in România !

Lacuna Coil va susține un concert în Club Quantic pe 15 noiembrie 2017, începând cu ora 20:00. Pe scenă, alături de Lacuna Coil va urca Cellar Darling, trupa formată din foștii membri Eluveitie, inclusiv solista Anna Murphy.

Bilete Concert Lacuna Coil în Club Quantic

  • Acces General (presale) – 89 lei
  • Golden Circle (presale) – 119 lei

Lacuna Coil este una dintre cele mai apreciate trupe italiene de rock. Membrii mizează pe o estetică gotică, atât muzicală, cât și vizuală, dar și pe armonii care pun voci în contrast sau pe riff-uri adânci de chitară. Cel mai recent album al trupei, „Delirium”, nu a făcut decât să confirme notorietatea muzicală câștigată în cei peste douăzeci de ani de carieră.

Lacuna Coil este cea mai bine vândută trupa din catalogul Century Media Records, iar activitatea grupului a fost răsplătită cu numeroase premii precum „Best International Band” la Metal Hammer Awards 2016 sau „Best Album” pentru „Dark Adrenaline” la Female Metal Voices Fest Award 2012 – material ce a ajuns pe locul 15 în top Billboard 200 cu peste un milion de unități vândute. Grupul este format în prezent din Cristina Scabbia (voce), Andrea Ferro (voce), Marco “Maki” Coti-Zelati (bass) și Ryan Blake Folden (tobe).

Cellar Darling este un trio format în 2016 din Anna Murphy (voce), Merlin Sutter (tobe), și Ivo Henzi (chitară), artiști cunoscuți pentru activitatea lor în formația elvețiană Eluveitie. Albumul de debut Cellar Darling, „This Is The Sound”, a fost lansat în data de 30 iunie 2017, însă grupul a cunoscut un imens succes încă de la prima piesa lansata, „Challenge”.

sursa: comunicat de presa